Loc de scufundare

Scufundarea este în principal în acumularea laxă a sistemului al patrulea, în zona de fisiere a suprafeței litice sau în peșterile de piatră gri. Suprafața liberă a apei submersibile se numește suprafața submersibilă, distanța dintre suprafață și suprafața submersibilă reprezintă adâncimea de îngropare a submersibilului, iar distanța dintre suprafața submersibilă și placa inferioară impermeabilă reprezintă grosimea acuferului submersibil. Deasupra stratului scufundat nu există o barieră continuă de apă, iar acesta nu este presurizat sau este presurizat doar local. Scurgerea submersibilor, controlată de gravitație de la nivelul ridicat al apei către nivelul scazut, se mișcă în porii și fisierele rocilor, în majoritate prin mișcare laminară. Descărcarea submersilului se realizează prin evaporare sub formă de vapor de apă în atmosferă, sau sub formă de izvoare expuse pe suprafață, în afară de exploatarea artificială și alte cazuri.

Principalele surse de reîncărcare sunt precipitațiile atmosferice, condensarea vaporului de apă din aer, apa de suprafață și reîncărcarea din alte acifere. Precipitațiile și apa de suprafață se reîncarcă prin infiltrație din zona portantă aer, în timp ce alte acifere se reîncarcă prin rulaj. Apa submergată este o sursă importantă de aprovizionare cu apă, care de obicei este îngropată la nivel superficial, distribuită pe o amplă zonă și ușor de exploataat. Cu toate acestea, aceasta este vulnerabilă la poluare și ar trebui protejată.

Scufundarea conform naturii și caracteristicilor aferente poate fi împărțită în scufundare poroasă, scufundare pe fisiuri și scufundare carstică. Scufundarea poroasă este în general îngropată în sedimentele solute ale perioadei Cuaternar, ceea ce este obișnuit în depresiunile muntoase, pe câmpuri de văi, pe fanurile aluvionale anterioare inundațiilor și pe câmpurile coastale. Scufundarea pe fisiuri există în fisiurile rocului fundamental. În zonele cu roci solubile precum calcarul și dolomita unde se dezvoltă carstul, din cauza filtrării puternice și eroziunii apei, se formează cavitatea, găuri de prăpastie, râuri subterane ascunse etc., rezultând scufundarea carstică. Dinamica nivelului de apă și hidrodinamica scufundării sunt cele mai strâns legate de fenomene meteorologice, hidrologice și activități umane. Scufundarea și apa arteziană pot să se transforme una în cealaltă, de exemplu, în bazinele muntoase și pe câmpi, izvoarele termale (care aparțin apei sub presiune) curg din rocul fundamental și se amestecă cu apa scufundată din stratul suptus solut, astfel că apa amestecată are proprietățile atât ale apei sub presiune cât și ale scufundării. Apele subterane de la multe stații de observație sismice hidrologice aparțin acestui tip de ape subterane.